JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Grupul desfășoară operațiuni în peste 50 de țări și numără un total peste 26.500 de angajați și peste 3000 de magazine.
JYSK a inaugurat primul magazin pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus, al doilea cel mai mare din țară. Cinci ani mai târziu, compania s-a extins dincolo de granițele țării odată cu deschiderea unui magazin în Germania.
Retailerul danez de mobilă și decorațiuni interioare comercializează o gamă variată de produse pentru casă și grădină la o calitate ridicată și la cel mai redus preț. Sub deviza „Sleeping and Living”, magazinele JYSK oferă tot ce este necesar în casă pentru viața de zi cu zi, de la mobilier de interior și de grădină, până la lenjerii de pat, perne, obiecte decorative și de iluminat.
JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 109 magazine în România.
Compania JYSK este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 4,8 miliarde de euro. Cifra de afaceri JYSK este de 4,4 miliarde euro.
Către pagina magazinului >dm drogerie markt este unul dintre cele mai mari lanțuri de drogherii din Europa Centrală, intrând în categoria celor mai puternice magazine de retail specializate în frumusețe, sănătate, îngrijire casă și bebe, cu o ofertă de peste 14.000 de produse.
Corectitudinea si încrederea ne ghidează acțiunile, atunci când vorbim despre clienții și angajații noștri, dar și când vorbim despre partenerii noștri. Dorim să cooperăm cu aceștia pe termen lung, în mod fiabil și corect, pentru ca ei să ne recunoască drept un partener cu care își pot realiza obiectivele.
Către pagina magazinului >Flanco, brand românesc, s-a dovedit a fi mereu peste așteptări. De peste 25 ani se află pe piața de electronice, electrocasnice şi IT, aducând cele mai noi și dorite produse, pentru un plus de confort în viețile românilor. Accesibilitatea lanțului de magazine, cu o rețea extinsă la nivel național, de peste 154 de magazine, în constantă creștere, dar și a ofertei de produse, l-au poziționat ca unul dintre cei mai apreciați și dinamici retaileri din România. Mai mult, în magazinul online, veți descoperi mereu oferte tentante. Clienții pot beneficia de servicii precum: credit simplu și rapid, direct din magazine dar și online, livrare până la ușa casei, posibilitatea de a deschide coletul la destinație, asigurarea telefoanelor, televizoarelor, a electrocasnicelor mari și multe altele.
Către pagina magazinului >CCC este lider pe piața de încălțăminte din Polonia și unul dintre cei mai mari producători din Europa. CCC vizează o gamă largă de încălțăminte la modă la prețuri accesibile, pentru femei, bărbați, tineri și copii de toate vârstele. CCC funcționează pe principiul “casa de branduri” care presupune vânzarea mai multor branduri de încălțăminte sub același acoperiș. Cel mai popular brand la CCC este Lasocki, marca din piele naturală. Pentru mai bine de jumătate de secol a fost disponibil doar pentru femei, dar acum există și pentru bărbați: Lasocki Fashion For Man, Lasocki Casual, dar și pentru copii: Lasocki Kids și Lasocki Young. Pe lângă brandurile proprii, precum Jenny Fairy, Nylon Red, Cesare Cave, Vapiano, CCC oferă de asemenea încălțăminte cu licență Disney, adorată de cei mici, pe care se regăsesc personajele preferate de desene animate.
Principala noutate a colecției CCC este reprezentată de brandul Gino Rossi, prezent în majoritatea magazinelor CCC începând cu sezonul de toamnă 2019. Gino Rossi înseamnă eleganță, un design chic și fashionable. Brandul și-a câștigat reputația prin cunoașterea excelentă a ultimelor tendințe în modă și o abordare creativă a stilului clasic. Pantofii care poartă logo-ul Gino Rossi sunt realizați cu atenție pentru fiecare detaliu, precum și printr-o selecție atentă a elementelor decorative. Piesele de rezistență ale colecțiilor Gino Rossi sunt pielea naturală de cea mai bună calitate și designul elegant sofisticat.
Totodată, în magazinul CCC, puteți găsi și o varietate mare de modele DeeZee care se adresează în special femeilor care își doresc să experimenteze cât mai mult viața urbană și să fie mereu fashionable.
În plus, CCC continuă să aducă noi modele de pantofi din gama sport. Pe lângă propriul brand Sprandi, un loc special în colecția CCC este ocupat de modelele Adidas, Converse, Puma, Reebok și Skechers, care completează oferta standard din magazine cu o selecție din cele mai cunoscute branduri sport.
CCC oferă nu doar o gamă variată de încălțăminte, ci și genți la modă și accesorii. CCC aduce pe piața din România ultimele tendințe în modă și oferă în același timp prețuri accesibile, depunând toate eforturile pentru a se asigura că varietatea produselor și calitatea serviciilor se ridică la nivelul așteptărilor clienților.
Către pagina magazinului >Hervis este un concept de magazin multi-brand, cu peste 30 de ani în domeniul comercializării de articole sportive. Magazinul pune la dispoziția cumpărătorilor o gamă largă de articole de sport pentru copii și adulți. Astfel, pasionații de sport vor regăsi în magazinul Hervis Sports peste 40.000 de articole de încălțăminte, îmbrăcăminte și echipamente destinate practicării unei game variate de sporturi, aparţinând atât mărcii proprie, cât și mărcilor de sport internaționale – Adidas, Nike, Puma, Reebok, Salomon, Columbia etc.
Produsele oferite în rețeaua Hervis Sports sunt dedicate activităților zilnice recreative și sporturilor indoor și outdoor (ciclism, înot, schi, alpinism, tenis, badminton, sporturi de echipă, fitness, bodybuilding, patinaj, sporturi de apă, etc.).
Hervis este unul dintre marii susţinători ai sportului în Europa, fiind partener în organizarea unor evenimente sportive pentru amatori şi profesionişti, printre care Vienna City Marathon, Prag Marathon, HervisCup, Antenne Snowtour şi Swatch Snow Mobile.
Motto-ul companiei, ,,Get movin’”, susține misiunea și viziunea acesteia și simbolizează dedicarea organizației pentru susținerea stilului de viață sănătos și a introducerii activității fizice în rutina zilnică. Astfel, la Hervis, săbătorim bucuria de a face mişcare!
Către pagina magazinului >Deichmann, o firmă germană de familie, cu peste 108 de ani de experiență și tradiție, este astăzi cel mai mare retailer european de încălțăminte, având peste 4200 de magazine în 31 de țări.
Deichmann oferă clienților săi încălțăminte modernă și de bună calitate, răspunzând celor mai actuale tendințe în modă, la prețuri accesibile, pentru toate grupele de vârstă.
Magazinele și personalul Deichmann asigură clienților o ambianță plăcută și informațiile necesare, astfel încât experiența efectuării de cumpărături în magazinele noastre să fie cât mai reușită.
Brand-uri:
Colecții proprii: Graceland, 5th Avenue, Medicus, Catwalk , Venice, Gallus, Memphis One, AM Shoes, Vty , Victory s.a.
Alte mărci: Bench, Esprit, Champion
Mărci sport celebre: Adidas, Puma, Nike, Fila, Skechers, Reebok
“PEPCO este parte a grupului Pepkor, un grup internațional de retail cu peste 4000 de magazine în Africa, Australia și Europa. PEPCO și-a început activitatea în Polonia în anul 2004 și a devenit lider de piață pe segmentul de îmbrăcăminte și produse pentru casă cu peste 800 de magazine și 5.000 de angajați. În 2013 PEPCO și-a startat dezvoltarea internațional cu intrarea pe piețele din Cehia și Slovacia, iar în 2015 am deschis primele magazine în Ungaria și Romania.
Ne mândrim cu faptul că PEPCO este discount retailerul cu cea mai rapidă expansiune în zona Europei Centrale și de Est, în fiecare lună, milioane de clienți satisfăcuți vizitează zi de zi magazinele noastre. În România, avem deja 203 de magazine deschise, iar planul de expansiune continuă.
Vă așteptăm cu o gamă variantă atât de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru femei, barbați și copii cât și decorațiuni interioare, jucării și produse de papetărie, la cele mai mici prețuri.
PEPCO – Mai mult cu mai puțin… zilnic!
Oferim moda casual pentru întreaga familie. Cu aproximativ 1.900 de magazine din 17 țări și aproape 18.000 de angajați la nivel mondial, Takko Fashion este una dintre cele mai mari companii de modă din Europa.
Suntem mândri de o mare varietate de produse și de brandurile noastre puternice private. Sortimentul nostru în creștere rapidă ce oferă întotdeauna clienților noștri combinația perfectă de stiluri la modă și elemente de bază clasice și întotdeauna cu accente noi.
Spartan este un concept original de restaurant ce îmbină elemente culinare esenţiale ale Greciei cu alte secrete ale bucătăriilor mediteraneene din perioada antică.
Spartan îţi oferă cele mai interesante feluri de mâncare greceşti: Gyros, Leonidas, Feta Gyros, Souvlaki sau Salată Fresh. Iar ceea ce îl diferenţiază de un restaurant grecesc obişnuit este faptul că oferă o carne frăgezită în legume, marinată într-un baiţ fără egal. Sosurile proaspete respectă propria reţetă şi viziune, fiind foarte aromate şi gustoase.
Către pagina magazinului >Magazinul de jucării Noriel se adresează copiilor, dar și părinților care găsesc într-un spațiu dedicat o gamă de peste 3.000 de jocuri și jucării.
În magazinul de jucării Noriel se pot alege de la păpuși și accesorii, mașinuțe, seturi creative și de construcție până la jucării de exterior, produse pentru școală și jucării și accesorii pentru bebeluși.
Către pagina magazinului >Banca Transilvania
ProgramLuni-Sâmbăta: 10:00 – 19:00
Duminica: Închis
Email: contact@btrl.ro
Tel: 0233 742 487
Banca Transilvania, banca oamenilor întreprinzători. Suntem aici sa te ajutăm cu orice produse de banking ai nevoie – credite, carduri, consiliere sau pur și simplu un sfat despre cum poți să-ți organizezi ”finanțele”. #OameniidelaBanca sunt mereu alături de tine și te ajută cu tot ce ai nevoie. Dar mai bine ne vedem direct. Te așteptăm!
Când vorbeşti despre KFC, gândul te duce la Colonelul Harland Sanders dar mai ales la irezistibilele sale produse din pui pregătite după Rețeta Originală. Colonelul a devenit personaj legendar printre americani pe vremea când gătea deliciosul său pui crocant la exterior și fraged la interior pentru călătorii înfometaţi care se opreau la benzinăria sa din Corbin, Kentucky. Timp de 9 ani, el a perfecţionat reţeta secretă cu 11 ierburi şi condimente şi tehnica de preparare, care se foloseşte şi astăzi în toate cele peste 12.000 de restaurante KFC din lume. În Romania primul restaurant KFC a fost deschis în 1997 si de atunci pregatim pui proaspăt preparat în fiecare zi. Fie că alegi să mănânci Crispy Strips, aripioare picante sau delicioasele sandwich-uri, gustul unic KFC este întotdeauna un binemeritat răsfăț.
Către pagina magazinului >Magazin specializat în:
– Copiere chei plane, amprente, barba, lacăte, auto, dulap etc
– CHEI AUTO CU CIP
– REPARAȚII chei auto (butoane, carcase)
– CARTELE INTERFON
– CIPURI CHEI AUTO
Mai comercializăm:
– Feronerie
– Baterii ceas
– Baterii chei auto
– Lamele chei auto
– Inele – capișoane – etichete chei – gravura – copiere telecomenzi rezidențiale Air 4 Silca
– Carcase auto
– Cilindri de maxima siguranta, lacate, broaste pentru usi, silduri, amortizoare
– Accesorii pentru chei (brelocuri, capișoane, etichete etc.)
– Lanterne, cuțite
Avangard Exchange lider în piața schimbului valutar și al transferului de bani intern și internațional, partener Moneygram pentru România, vă așteaptă cu cele mai avantajoase cursuri de schimb valutar.
Către pagina magazinului >Magazinul Inmedio îți oferă un spațiu deschis și primitor unde te poți bucura de o selecție vastă de produse, de la: cafea, băuturi, snacks, cărți, reviste naționale și internaționale, colectibile, multimedia, OTP, tabac și accesorii, cadouri, jucării și servicii (bilete evenimente, loto, plata facturilor, reîncărcare electronică).
Inmedio este un „urban recharging solutioner”, un punct de reper în drumurile tale de zi cu zi, ce îți rezolvă nevoi imediate din rutina ta urbană zilnică.
Îți oferim soluții rapide într-o singură oprire. Este locul unde găsești la îndemână o pauză scurtă de la rutina de shopping, o pauză de energizare cu mici delicii din categorii variate.
Către pagina magazinului >Cador home este unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din România care comercializează porțelan, tacâmuri, produse din cristal, icoane și articole pentru casă. De la un mic magazin în Ploiești, pe parcursul celor peste 20 de ani de experiență, compania și-a extins prezența în întreaga țară.
Magazinele Cador home oferă o gamă variată de cadouri, decorațiuni, produse pentru casă și articole de sezon pentru întreaga familie. Colecțiile noastre includ branduri importante, multe dintre acestea alegând cu încredere Cador home ca distribuitor exclusiv în România.
Concentrându-se pe client, compania investește permanent în dezvoltarea gamei de produse, ținând cont de preferințele clienților, de tendințe și de mediu. Oferind soluții eficiente din punct de vedere financiar, Cador home oferă tot mai multor clienți posibilitatea de a-și redecora casele.
Obiectivul principal al companiei noastre este ca fiecare client care trece pragul unui magazin Cador home să aibă parte de o experiență unică, pe parcursul căreia să identifice și să achiziționeze produsele potrivite nevoilor lui.
Toate produsele noastre respectă normele bunului-gust, dar în același timp au un caracter de lux și rafinament aparte.
Dacă ești în căutarea unui cadou care să reflecte respectul pe care îl porți persoanei care îl primește sau dacă crezi că locuinței tale îi lipsește acel ceva care sa îi dea sclipirea aparte la care visezi si sa stârnească admirația tuturor celor care îți trec pragul, te invitam sa vizitezi magazinul nostru ca să îți găsești inspirația!
Către pagina magazinului >Cu o experiență de 21 ani pe piața de IT&C din România, ARSIS, s-a impus prin seriozitate și calitatea serviciilor, ca unul dintre cei mai importanți retaileri autohtoni. Această poziție a fost confirmată și întărită încă din 2004 prin parteneriatul exclusiv cu Vodafone. Rețeaua ARSIS s-a extins constant, în fiecare an, ajungând în 2020 la un număr de peste 160 de magazine pe teritoriul României. Calitate, seriozitate, prețuri corecte, experiențe de shopping plăcute, respect față de clienți și parteneri sunt doar câteva dintre atributele însușite de compania noastră în cei 19 ani de experiență.
Către pagina magazinului >Animax este un brand născut din dorința de a răspunde tuturor nevoilor iubitorilor de animale din România. Iubim animalele și credem că ele ne ajută să devenim oameni mai buni.
Lider pe segmentul comercializării produselor pentru animale, Animax a adus pe piață un nou concept de magazin, care să ofere într-un singur loc, cea mai complexă gamă de produse pentru animalele de companie.
Cu o experiență de 20 de ani în domeniu, Animax a devenit cel mai mare operator pe zona petshop-urilor, și se menține la cel mai înalt nivel pe piață, prin calitatea serviciilor oferite.
Magazinul Animax oferă o gamă complexă de produse pentru câini, pisici, păsări, rozătoare, reptile și pești. Posesorii de animale de companie pot găsi la Animax: hrană, accesorii, produse de îngrijire, articole de vestimentație, servicii de toaletare pentru câini și pisici, farmacie și cabinet veterinar.
Animax vă așteaptă cu o atmosferă plăcută, plină de culoare și bună dispoziție. Dacă aveți nevoie de un sfat competent și de consiliere referitor la achiziționarea sau îngrijirea unui animal de companie, Animax vă stă la dispoziție cu personal calificat, cu o vastă pregătire în domeniu.
Către pagina magazinului >
ALTEX este liderul pieței de electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România, cu peste 90 de magazine deschise în toate orașele din țară. Viziunea ALTEX este să fie prima alegere a consumatorului de produse electronice, electrocasnice, IT, comunicatii, multimedia și entertainment.
ALTEX oferă clienților săi o gamă de produse perfect adaptată nevoilor lor, la cele mai mici prețuri, punându-le la dispoziție sisteme de finanțare generoase și flexibile, cu cea mai mică dobândă și cele mai mici rate. Acest sistem facilitează accesul tuturor categoriilor de consumatori la produse și echipamente de înaltă calitate necesare confortului zilnic.
În esență, Sinsay a fost gândit ca un brand dedicat adolescentelor care urmăresc ultimele tendințe și care nu ezită să le adapteze stilului lor. Brandul oferă tinerelor posibilitatea de a se juca cu moda, de a mixa stiluri, astfel încât să-și pună în valoare personalitatea.
În 2019, Sinsay a lansat colecția Fox & Bunny dedicată copiilor (Baby 0-2 ani și Kids 2-10 ani), colecția pentru bărbați și articole pentru casă.
Ceea ce diferențiază Sinsay de alte branduri este prețul foarte avantajos al articolelor, permițând astfel clienților săi ca sezon după sezon să fie la curent cu tendințele.
Numeroase articole din colecțiile Sinsay au etichetă Eco Aware. Este o alternativă sustenabilă, pe care Sinsay a adoptat-o pentru a ajuta la reducerea consumului de apă, energie și resurse utilizate în timpul realizării articolelor.
Către pagina magazinului >Magazinul C&A pune la dispoziția clienților săi articole de damă, copii, bărbați și adolescenți, dar și accesorii și lenjerie. Colecțiile C&A acoperă necesitățile pentru orice moment din viața reală și îi asigură pe clienți că sunt îmbracați corespunzător, la orice ocazie. Ne inspiră în crearea colecțiilor noastre cele mai bogate, frumoase și energizante momente ale cotidianului iar clienților noștri le oferim astfel posibilitatea de a celebra fiecare zi în culori, imprimeuri și materiale de calitate.
Către pagina magazinului >Prin cele 120 puncte de lucru deschise până în prezent, ne-am făcut remarcați drept importatori de accesorii GSM si distribuitori pentru firme de renume din acest sector de activitate.
Dinamica sectorului în care activăm ne-a determinat să fim proactivi şi multidimensionali, drept urmare, am fost mereu înaintea trendului şi suntem convinşi că ne vom desfășura în aceeași manieră activitatea şi de acum înainte.
De asemenea, promovăm principiile unei pieţe de profil ideale, bazată pe norme de conduită şi înaltă ţinută morală, profesionalism şi etică în afaceri.
Dorim să te invităm la CONTAKT, un magazin cu o gamă completă de accesorii GSM, insula standard cu huse și folii telefon, unde vei fi consiliat de către agenții noștri de vânzări în vederea achiziționării celor mai potrivite accesorii în concordanță cu nevoile tale.
Către pagina magazinului >Rezonanța numelui trădează scopul urmărit în cafeneaua noastra: satisfacerea și celor mai împătimiți băutori de cafea, cu cele mai exigente criterii ale preparării. Boncafe a fost concepută din pasiune pentru cafeaua servită alături de apropiați într-un mediu îmbietor și pentru acele discuții adânci asezonate cu savoarea unei băuturi potrivite. Am ales ca principal furnizor compania Illy, convinși de gustul incomparabil ce reamintește într-o notă subtilă de experiența 100% Arabica, dar și pentru varietatea gamei oferite de aceștia. Atmosfera pe care am creat-o dorește să amintească în principal de confortul unui moment de relaxare. Nu ne-am imaginat locația ca una care constrânge la atitudini fandosite, ci la expunerea unui comportament natural și decent, caracteristici care ne definesc abordarea clienților.
Pe lângă cafeaua incontestabil savuroasă venim în întâmpinarea clientelei cu băuturi menite să mulțumească orice poftă: diverse sortimente de bere, fresh-uri, limonade, frappe-uri, băuturi răcoritoare și nu numai. Milkshake-urile cu Oreo sau Raffello sunt arma noastră secretă în fidelizarea oricui ne trece pragul, deoarece credem într-un public fidel, familiarizat cu
filosofia pe care o promovăm, decât într-un amalgam de persoane cărora nu le putem anticipa preferințele.
Le Premier este un Atelier de Dulciuri ce oferă calitate, motiv pentru care folosim doar ingrediente naturale, atent selecţionate.
Produsele de cofetărie sunt de înaltă clasă și de o altă factură, însă, pentru a vă convinge personal, trebuie neapărat să le încercați!
Cand folosesti cea mai bună ciocolată belgiană, cea mai bună și mai naturală frișcă, cele mai bune și mai eco ouă, cele mai bune și mai proaspete fructe, cei mai buni și mai renumiți cofetari din zona Neamț, cele mai bune rețete, ar fi de neimaginat să nu producem cele mai inedite torturi nuntă, cele mai sofisticate prăjituri, cel mai bun cozonac, cele mai sublime dulciuri din Roman.
Ne aliniem noilor trenduri internaţionale, ţinem pasul cu tehnicile de lucru, inventăm în fiecare zi reţete noi, ne antrenăm pentru a face performanţă în arta dulciurilor.
Merită încercat să mănânci savuros!
CoverSHOP oferă produse şi servicii de cea mai bună calitate în domeniul său.
Avem o gamă variată de tipuri de huse dar şi de folii pentru ecranul telefoanelor.
Comercializăm branduri precum CUBZ, CaseMate, Griffin, Nillkin, Baseus, SepMobile, UAG.
Brandul CoverSHOP a fost înfiinţat în 2012 concomitent cu primul stand deschis.
Echipa noastră este constant instruită pentru a cunoaşte cât mai bine oferta de produse noi, de a-şi însuşi şi perfecţiona tehnicile pentru serviciile oferite, participă la diverse traininguri care au ca temă cunoaşterea tipurilor de clienţi, tehnici de vânzare etc.
Obiectivul nostru este de a oferi servicii de calitate şi de a câştiga încrederea clienţilor prin seriozitate şi calitatea produselor şi a serviciilor oferite.
Punem la dispoziţia clienţilor o gamă diversă de accesorii pentru dispozitivele mobile şi oferim servicii de aplicare a foliei sau decupare a cartelei.
Menținem o legătură strânsă cu partenerii noștri de afaceri pentru a putea întelege corect nevoile pieței și pentru a ne putea adapta schimbărilor.
Către pagina magazinului >Minier a apărut din dorința de a satisface o clientelă care în zilele noastre este din ce în ce mai exigentă și este în căutare să-și exprime personalitatea prin obiectele pe care le poartă. Tot ceea ce facem are o picătură din sufletul nostru şi acest lucru transformă clienţii noştri în prieteni. Materialele de calitate, designul și măiestria cu care sunt lucrate, fac din produsele noastre o alegere perfectă. Întotdeauna căutăm să oferim cel mai bun produs la cel mai competitiv preț. Cu o echipă unită și cu experiență, brand-ul nostru este în continuă creștere și este întotdeauna pregătit să ofere cele mai bune servicii de calitate și eficiență. MINIER a câștigat de-a lungul timpului inimile tuturor iubitorilor de pietre, bijuterii si accesorii.
Către pagina magazinului >Servicii complete de optică medicală și oftalmologie.
Către pagina magazinului >Agenție pariuri sportive.
Către pagina magazinului >Magazin naturist ce vă așteaptă cu ceaiuri, cosmetice/unguente naturale pe bază de plante, produse apicole, suplimente alimentare din plante, uleiuri presate la rece, semințe, cereale, fructe uscate și alimente bio, tincturi, uleiuri esențiale și produse bebe.
Către pagina magazinului >Mesopotamia – singurul loc unde se mănâncă cel mai bun kebab cu o rețetă originală. La Mesopotamia, pe lângă kebab, se pot servi și alte preparate precum diverse sortimente de pizza sau diferite salate aromate pentru a satisface o varietate cât mai mare de gusturi. Bucurați-vă de mâncare gustoasă la un preț accesibil și cu o servire rapidă. “Încearcă gustul curcanului rotisat” – “Gustul care nu se uită!”
Către pagina magazinului >
Aici vei găsi articole de petrecere, baloane, baloane cu heliu, aranjamente și decoruri pentru petreceri, trandafiri criogenați, aranjamente cu licheni stabilizați, aranjamente florale.
Către pagina magazinului >
Hiper – farmacia Dr.Max este locul în care găsești tot ce vrei pentru sănătatea, îngrijirea și frumusețea ta și a familiei tale. Și mereu ceva în plus.
Vino în noul format de Hiper-farmacie și vei descoperi peste 12.000 de tipuri de produse, organizate în șase zone: medicamente, inclusiv compensate și gratuite, vitamine și minerale, produse dermato-cosmetice, produse de îngrijire personală, produse pentru mamă și copil, aparatură și dispozitive medicale și zona de alimentație sănătoasă.
Farmaciștii și consultanții noștri bine pregătiții sunt gata să te ajute cu sfaturi și recomandări pentru medicamentele de pe rețeta lunară și te așteaptă cu hiper-oferte în fiecare zi, la prețuri Dr.Max de MICI, disponibile doar în baza cardului de loialitate Dr.Max.
Hiper-farmacia Dr.Max pune la dispoziție pacienților numeroase case de marcat pentru a reduce timpul de așteptare: case de marcat dedicate rețetelor, inclusiv cele compensate și gratuite, de la orice casa de asigurări de sănătate din țară, case de tip self-service, unde scanezi și plătești singur, și case cu serviciu de plată asistat.
Ca firmă de succes în domeniul Young Fashion, cu sediul central în Braunschweig – Germania, compania NEW YORKER este reprezentată la nivel mondial prin 1200 de filiale din 47 de ţări și se află într-o continuă expansiune.
Cu peste 23.000 de angajați simțim pulsul vremurilor, oferind condiții moderne de lucru și punând preț pe munca în echipă. Prin pasiunea noastră pentru modă, spontaneitatea şi viteza noastră de acțiune reușim de peste 50 de ani să fim un reprezentant stabil al lumii modei. Sortimentul nostru se compune din mărcile proprii FSBN, FB SISTER, AMISU, SMOG, CENSORED şi ACCESOIRES și se adresează clienților pasionați de modă din toate categoriile de vârstă.
Către pagina magazinului >Magazinul Sport Vision are la bază conceptul multi-brand, găzduind peste 40 de branduri: NIKE, ADIDAS, UNDER ARMOUR, UMBRO, REEBOK, CHAMPION, CONVERSE, ELLESE, PUMA și multe altele.
Magazinul poate fi recunoscut datorită celei mai variate game de încălțăminte sport, îmbrăcăminte, echipamente sportive și accesorii pentru sporturi ca: alergat, antrenament, fotbal și baschet. Gama extinsă de articole, potrivită atât activităților zilnice, cât și performanțelor sportive, creează cele mai comode ținute pentru fiecare client în parte. Tehnologiile inovative utilizate în proiectarea și fabricarea echipamentelor asigură confort și siguranță la fiecare pas.
În sport, pasiunea și profesionalismul sunt pilonii de bază pentru o performanță la cote maxime! Grație acestui concept clar și bine organizat, clienții pot face cumpărături cu ușurință într-un mediu prietenos și profesionist. Sport Vision investește activ în dezvoltarea sportului, atât la nivel local cât și regional. Misiunea Sport Vision este construirea unei comunități sportive unite în România.
Către pagina magazinului >SMYK All for kids este brandul specializat în comercializarea de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii, jucării și articole de puericultură pentru copii de la naștere până la vârsta de 14 ani și toate acestea „sub un singur acoperiș”.
SMYK All for kids oferă un portofoliu vast de produse ce include propriile branduri de haine – Cool Club, și de jucării – SMIKI – precum și multe mărci globale, cum ar fi LEGO, Hasbro, Mattel.
Cu siguranță vei găsi pentru copilului tău tot ceea ce îşi doreşte sau are nevoie!
Către pagina magazinului >Dr.Max este principalul lanț de farmacii din Europa Centrală și de Est, fiind prezent în peste opt țări. Suntem în România din 2019 și ne mândrim cu farmacii în întreaga țară, în proximitatea clientului sau în hiper-farmacii, oferind pacienților tot ce au nevoie pentru o sănătate optimă.
Suntem atenți la nevoile oamenilor. Știm cât de important este ca sănătatea și starea de bine să fie accesibile tuturor. De aceea, facem tot ce ne stă în putință pentru a oferi prețuri avantajoase si produse de calitate.
La Dr.Max clienții vor primi întotdeauna cele mai calde și profesioniste sfaturi de la farmaciștii noștri și vor găsi o largă varietate de produse pentru sănătate, frumusețe și îngrijire.
Misiunea noastră este ca toți cei care sunt preocupați de sănătatea și îngrijirea lor și a familiei, să ne considere prima opțiune în alegerea unei farmacii.
Către pagina magazinului >
Jolidon, magazin de lenjerie intimă, costume de baie, pijamale, ținute de casă și ciorapi pentru femei și bărbați.
Creativitatea europeană, calitatea și seducția sunt elementele care definesc produsele fabricate de Jolidon. Produsele Jolidon sunt fabricate în Europa, înglobând tradiția europeană în manufactură, atenția la detalii și materiile prime și accesoriile de calitate superioară furnizate de producători din țări precum Franța, Italia sau Austria (Dentelle de Calais, Swarovski Elements, Superfine, Sensitive, etc).
Lenjeria reprezintă atât modă, cât și funcționalitate. Luând în considerare acest concept, creăm și producem articole care combină funcționalitatea cu designul și seducția. Astfel, produsele Jolidon se adresează unor segmente multiple de consumatori.
Prințesa modernă, seducătoarea îndrăzneață, diva elegantă, femeia iubitoare de confort, fiecare dintre ele găsește la Jolidon produse de lenjerie de înaltă calitate pentru a-i pune în valoare și a-i evidenția personalitatea.
Pornind de la cele mai sofisticate gusturi și până la cele mai puțin pretențioase, produsele Jolidon sunt pe placul fiecărei femei.