Notă de Informare privind Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal pe pagina de Facebook a Roman Value Centre

În vigoare începând cu iunie 2022

1.  CINE SUNTEM

Roman Value Centre S.R.L. este o societate română cu răspundere limitată cu sediul în Bucuresti, sector 2, str. Barbu Vacarescu nr. 201, etaj 11, biroul nr. 10, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/2978/2017, cod unic de înregistrare RO37175389 (denumită în continuare “Operatorul”, “noi” sau un apelativ similar).

Noi suntem administratorul paginii de Facebook Roman Value Centre https://www.facebook.com/romanvaluecentre (denumită în continuare “pagina noastră”), găzduită pe platforma de socializare Facebook.

Meta Platforms Ireland Limited (anterior Facebook Ireland Limited), cu sediul în 4 Grand Canal Square, Grand Canal Harbour, Dublin 2 Irlanda este furnizor al platformei de socializare Facebook. În conformitate cu legislația și jurisprudența Uniunii Europene privind protecția datelor personale, noi și Facebook avem calitatea de operatori de date asociați pentru prelucrările de date personale ale căror scopuri sunt determinate în comun de către noi și Facebook, în particular pentru datele agregate („Page Insights Data”) furnizate de Facebook cu privire la utilizarea paginii noastre (această relație este explicată și de Facebook în următoarea secțiune: https://www.facebook.com/legal/terms/page_controller_addendum).
Vă rugăm să citiți cu atenție această Notă de informare pentru a înțelege cum prelucrăm datele dvs. cu caracter personal ca urmare a interacțiunii cu pagina noastră.
În privința modului în care Facebook vă prelucrează datele cu caracter personal (inclusiv când interacționați în general cu paginile Facebook), chestiune asupra căreia noi nu avem control, vă rugăm sa consultați informarea Facebook, disponibilă la https://www.facebook.com/policy.php.

2. CE DATE CU CARACTER PERSONAL PRELUCRĂM DESPRE DVS.

Date cu caracter personal vizibile când interacționați cu pagina noastră

În cadrul paginii noastre, avem acces la următoarele date cu caracter personal, care sunt vizibile când alegeți să vă abonați la pagina noastră și/sau să interacționați cu conținutul din pagina noastră:
– în cazul în care trimiteți un mesaj paginii noastre, avem acces la profilul dumneavoastră public (care include username-ul), precum și la conținutul și data/ora acelui mesaj;
– în cazul în care comentați la o postare a paginii noastre, avem acces la profilul dumneavoastră public (care include username-ul), precum și la conținutul și data/ora acelui comentariu;
– în cazul în care interacționați cu conținutul paginii noastre (like, share), putem vizualiza profilul dumneavoastră public (care include username-ul) și reacția avută;
– în cazul în care participați la campanii publicitare (precum concursuri/tombole) organizate de noi, avem acces la datele furnizate de dvs. necesare pentru participare.

Mai multe detalii referitoare la colectarea și prelucrarea acestor date cu caracter personal puteți găsi în Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusă în Regulamentul dedicat respectivei campanii.
În situația în care încărcați fotografii sau alte comentarii/postări în care apar date cu caracter personal ale altor persoane (nume profil, imagine, etc.), vă rugăm să vă asigurați că aceste persoane sunt informate în prealabil despre respectiva acțiune. Dacă fotografiile sau comentariile/postările încărcate de dvs. fac referire la minori, vom considera că acționați în calitate de reprezentant legal al respectivului minor (părinte, tutore, etc.) sau că ați obținut în prealabil consimțământul de la reprezentantul legal al minorului (în cazul în care nu dețineți această calitate).

Aceste date cu caracter personal sunt prelucrate în interesul nostru legitim de a gestiona interacțiunea cu dvs. atunci când utilizați pagina noastră sau alegeți să ne trimiteți un mesaj în mesageria privată Facebook.

Datele sunt păstrate pentru întreaga perioadă cât pagina noastră este deschisă.

Date prelucrate pentru Page Insights

Atunci când interacționați cu pagina noastră, Facebook prelucrează anumite date cu caracter personal ale dvs., pe baza cărora ne pune la dispoziție statistici agregate (denumite „Page Insights”).
Mai multe informații despre Page Insights sunt oferite de Facebook aici: https://www.facebook.com/legal/terms/information_about_page_insights_data.
Facebook este responsabil să vă ofere informații despre prelucrarea datelor cu caracter personal pentru Page Insights și să vă răspundă cererilor de exercitare a drepturilor dvs. conform GDPR. Vă rugăm să folosiți punctul de contact pus la dispoziție de Facebook pentru informații legate de prelucrarea datelor dvs. în contextul Page Insights și pentru a adresa solicitări pe această temă. Orice solicitări legate de Page Insights pe care ni le trimiteți nouă vor fi direcționate către Facebook.

Personalizarea audienței pentru conținutul paginii noastre

De asemenea, atunci când ne personalizăm audiența postărilor sau a campaniilor noastre publicitare pe Facebook, setăm categorii de interese care vă pot include (de exemplu, bărbați sau femei cu vârste între 35-45 de ani din București/Ilfov/Cluj, utilizatori care au accesat websiteul nostru în ultimele 180 de zile).
Datele cu caracter personal care pot fi colectate și prelucrate prin intermediul Facebook, în vederea acestei personalizări, sunt determinate de Facebook fără implicarea noastră, putând include vârsta, sexul, ocupația, istoricul interacțiunilor, date despre lifestyle, achiziții de produse si servicii online, și altele, potrivit politicii Facebook. Aceste date sunt colectate și prelucrate de către Facebook, însă noi avem acces doar la încadrarea în categoriile stabilite deja de Facebook. Despre această colectare și prelucrare puteți citi în informarea proprie Facebook și vă puteți exercita opțiunile cu privire la reclame pe Facebook în setările dvs. de utilizator privind Facebook Ads.
Aceste date cu caracter personal sunt prelucrate în interesul nostru legitim de a ne promova brandul şi activitatea, precum și pentru a putea dovedi, dacă ne este necesar, corespondența cu dumneavoastră.
Datele sunt păstrate pentru întreaga perioadă cât pagina noastră este deschisă.

3. CUM ADMINISTRĂM CONȚINUTUL PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK

3.1  Ne rezervăm dreptul să ștergem de pe pagina noastră de Facebook toate comentariile care:

  • sunt contrare legii sau care instigă la acțiuni ilegale/periculoase;
  • sunt malițioase, calomnioase, obscene, pornografice sau vulgare, defăimătoare, rasiste sau xenofobe;
  • constituie încălcări ale drepturilor de autor;
  • instigă la discriminare pe bază de rasă sau origine etnică, religie, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală, sau au un caracter umilitor sau înjositor pentru aceste categorii;
  • nu respectă politicile Facebook, inclusiv Standardele Comunității Facebook.

3.2  Facem eforturi pentru asigurarea unui mediu sigur și corect în utilizarea paginii noastre de Facebook și avem așteptarea că, în calitate de utilizator al acesteia, vă veți abține de la următoarele activități:

  • Nu veți posta anunțuri comerciale neautorizate (exemplu: mesaje spam) în comentarii sau prin mesaje private către noi sau către utilizatorii paginii noastre;
  • Nu veți desfășura activități ilegale de marketing multi-level pe Facebook, cum ar fi schemele piramidale, prin comentarii sau mesaje private către noi sau utilizatorii paginii noastre;
  • Nu veți încărca viruși sau alte componente de cod rău-intenționate, în comentarii sau în mesaje private către noi sau către utilizatorii paginii noastre;
  • Nu veți agresa, nu veți intimida și nu veți hărțui niciun utilizator pe pagina noastră de Facebook;
  • Nu veți colecta conținut sau informații ale utilizatorilor folosind mijloace automatizate și nu veți accesa pagina noastră de Facebook în niciun alt mod folosind mijloace automatizate (cum ar fi programele bot de colectare, roboți sau programele de tip „spider” sau „scraper”), fără acordul nostru;
  • Nu veți solicita utilizatorilor paginii noastre informații de conectare prin comentarii pe pagina noastră de Facebook.

4.  CUM DEZVĂLUIM DATELE CU CARACTER PERSONAL

Nu vom divulga datele dvs. cu caracter personal decât în scopurile și către terții descriși mai jos. Vom lua măsurile adecvate pentru a ne asigura că datele dvs. cu caracter personal sunt prelucrate, securizate și transferate în conformitate cu cerințele legale.
În privința partajării informațiilor de către Facebook, vă rugăm să consultați politica Facebook.

Dezvăluirea datelor cu caracter personal către terți

Datele cu caracter personal pot fi distribuite către orice altă societate afiliată sau care este membră a grupului nostru, în cazul în care considerăm că acest lucru este în interesul nostru legitim, pentru scopuri administrative interne (de ex. stocarea de date, organizarea activităților de promovare) sau pentru auditarea și monitorizarea proceselor noastre interne.
Vom partaja partea necesară din datele dvs. cu caracter personal numai în măsura în care sunt necesare și numai următoarelor categorii de terți:

(a) Facebook, care este operator asociat cu privire la datele dvs. cu caracter personal;
(b) entități terțe care pot administra pagina noastră de Facebook (de exemplu agenții de marketing sau de relații cu publicul);
(c)  alte entități, cum ar fi autoritățile și instituțiile publice, contabilii, auditorii, avocații și alți consilieri profesionali externi, în cazul în care activitatea acestora necesită cunoașterea acestor date sau în cazul în care legea ne impune să le divulgăm;
(d) societăți care ne oferă produse și servicii (împuterniciți), cum ar fi furnizori de sisteme IT și furnizorii de servicii de asistență aferenți, furnizorii de servicii de telecomunicații, de realizare a copiilor de rezervă și recuperare în caz de dezastru, servicii de securitate informatică.

De asemenea, vom divulga datele dvs. cu caracter personal unor terți:

(a) în cazul în care ne solicitați sau ne dați acordul în acest sens;
(b) persoanelor care pot demonstra că dețin autoritatea legală de a acționa în numele dvs.;
(c)  în cazul în care pagina noastră de Facebook este transferată, ceea ce poate avea loc în interesul nostru legitim de a ne extinde sau dezvolta activitatea comercială, cum ar fi:
(i)  în cazul unui transfer de întreprindere (vindem o parte a activității sau anumite bunuri) care are legătură cu pagina pe care o urmăriți, cumpărătorul va prelua pagina împreună cu datele dvs. cu caracter personal;
(ii)  în cazul în care Operatorul (sau o parte substanțială din bunurile sale) este achiziționată de un terț, situație în care pagina noastră de Facebook va constitui unul dintre activele transferate;
(d) în cazul în care avem obligația de a dezvălui datele dvs. cu caracter personal pentru a respecta o obligație legală, orice solicitare legală din partea autorităților guvernamentale sau executive, și după cum poate deveni necesar pentru a îndeplini anumite cerințe de securitate națională sau de aplicare a legii sau de a preveni anumite activități ilegale;
(e) pentru a răspunde oricăror pretenții, pentru a ne proteja drepturile noastre sau ale unui terț, pentru a proteja siguranța oricărei persoane sau pentru a preveni orice activitate ilegală; sau
(f) pentru a proteja drepturile, proprietățile sau siguranța Operatorului, a angajaților săi, a clienților săi, a furnizorilor sau a altor persoane.

Unii din acești destinatari pot utiliza datele dvs. cu caracter personal în țări aflate în afara Spațiului Economic European. Vă rugăm să consultați secțiunea 5 de mai jos pentru mai multe detalii privitoare la acest subiect.

Restricții legate de utilizarea datelor cu caracter personal de către destinatari

Noi ne vom asigura întotdeauna că orice terți cu care alegem să partajăm datele dvs. cu caracter personal sunt supuși obligațiilor de confidențialitate și securitate în acord cu prezenta notă de informare și cu legislația aplicabilă. Totuși, pentru evitarea oricărui dubiu, această prevedere nu este aplicabilă în cazul în care divulgarea nu este decizia noastră, inclusiv în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de Facebook.

5.  TRANSFERURILE DE DATE CU CARACTER PERSONAL ÎN AFARA SPAȚIULUI ECONOMIC EUROPEAN

Ca regulă generală, datele dumneavoastră cu caracter personal nu sunt transferate de noi către destinatari din afara Spațiului Economic European (SEE). Dacă totuși acest lucru se va întâmpla, vom lua măsuri pentru a ne asigura că destinatarul protejează informațiile dvs. cu caracter personal în mod adecvat, cum ar fi încheierea de clauze standard aprobate de Comisia Europeană sau existența unei decizii emise de Comisia Europeana cu privire la nivelul adecvat de protecție a datelor în țara din care face parte destinatarul, și vom actualiza această nota de informare. În ceea ce privește destinatarii care nu se află sub controlul nostru (nu au calitatea de „împuternicit” potrivit GDPR), nu putem garanta că aceștia nu vor transfera datele în afara SEE sau că, dacă acest lucru se va întâmpla, aceștia vor lua măsurile necesare pentru a le proteja în mod adecvat.
Facebook poate transfera datele dumneavoastră în afara SEE, chestiune cu privire la care vă rugăm să consultați politica Facebook.

6.  DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ

În calitate de persoană vizată, aveți anumite drepturi specifice legate de datele cu caracter personal pe care le colectăm de la dvs. Operatorul va respecta drepturile dvs. și va da curs solicitărilor dvs. în mod adecvat. Deși suntem operatori asociați cu Facebook, între noi și Facebook nu există o prelucrare realmente comună de date, astfel încât noi putem gestiona doar cererile dvs. care vizează prelucrările de date cu caracter personal efectuate de noi. Dacă vreți să vă exercitați drepturile față de Facebook, va rugăm să vă adresați Facebook după cum este indicat în politica sa.
De asemenea, cu privire la orice aspecte legate de prelucrarea datelor cu caracter personal pentru Page Insights, vă rugăm să folosiți punctul de contact pus la dispoziție de Facebook.

(a) Dreptul de acces: Puteți solicita informații legate de datele cu caracter personal pe care le deținem despre dumneavoastră, inclusiv informații legate de categoriile de date pe care le deținem sau pe care le controlăm, pentru ce sunt folosite acestea, sursa din care le-am colectat în situația în care le-am obținut indirect și cui sunt divulgate aceste date, dacă este cazul.
(b) Dreptul la rectificare: Puteți obține de la noi rectificarea datelor cu caracter personal pe care le prelucrăm referitoare la dumneavoastră.
(c) Dreptul la restricționare: Puteți obține din partea noastră restricționarea prelucrării datelor dvs. cu caracter personal, în cazul în care:
– contestați corectitudinea datelor dvs. cu caracter personal, pentru perioada de care avem nevoie pentru a verifica corectitudinea acestora,
– prelucrarea este nelegală, dar solicitați restricționarea prelucrării în locul ștergerii datelor dvs. cu caracter personal,
– nu mai avem nevoie de datele dvs. cu caracter personal, dar dumneavoastră le solicitați pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea pretențiilor legale,
– sau aveți obiecții legate de prelucrare în timp ce noi verificăm dacă motivele noastre întemeiate prevalează.

(d) Dreptul la ștergere: Aveți dreptul să solicitați să ștergem datele dvs. cu caracter personal pe care le prelucrăm despre dvs. dacă:

– datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate;
– persoana vizată se opune prelucrării din motive legate de situația sa particulara;
– datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
– datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale care îi revine operatorului.

Trebuie să ne conformăm acestei cereri dacă prelucrăm datele dvs. cu caracter personal, cu excepția cazului în care datele sunt necesare:

– pentru exercitarea dreptului la libertatea de expresie și informare;
– pentru a ne conforma unei obligații legale pe care o avem;
– în scopuri de arhivare în interes public, științific sau pentru studii istorice sau în scopuri statistice; sau
– pentru a determina, exercita sau apăra pretenții legale.

(e) Dreptul la obiecție: Puteți obiecta în orice moment la prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal din motive legate de situația dumneavoastră particulară, cu condiția ca prelucrarea să se bazeze pe interesele noastre legitime sau pe cele ale unei terțe părți. În acest caz nu vom mai prelucra datele dvs. cu caracter personal, cu excepția cazului în care (i) putem dovedi motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților dumneavoastră sau (ii) în cazul în care scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.

Vă rugăm să rețineți:

Perioada de timp: Vom încerca să vă îndeplinim cererea în termen de o lună de zile. Această perioadă poate fi prelungită din cauza unor motive specifice legate de dreptul legal specific sau de complexitatea cererii dvs. cu o perioadă adițională maxima de două luni. În orice caz, dacă această perioadă este prelungită, vă vom informa.
Restricționarea accesului: În anumite situații, s-ar putea să nu vă putem acorda accesul la toate sau o parte a datelor dvs. cu caracter personal din cauza unor restricții legale. Dacă vă refuzăm cererea de acces, vă vom comunica motivul acestui refuz.
Imposibilitatea identificării: În anumite cazuri, s-ar putea să nu vă putem identifica datele cu caracter personal din cauza elementelor de identificare pe care ni le furnizați în cerere. În astfel de cazuri, dacă nu vă putem identifica drept persoană vizată, nu putem da curs cererii dumneavoastră în conformitate cu această secțiune, cu excepția cazului în care ne oferiți informații suplimentare care să ne permită să vă identificăm. Vă vom informa și vă vom da posibilitatea de a ne oferi astfel de detalii suplimentare.
Exercitarea drepturilor dumneavoastră: Pentru a vă exercita drepturile, vă rugăm să ne contactați în scris (inclusiv electronic) la detaliile de contact oferite în secțiunea 8 de mai jos.

7. DREPTUL DE A DEPUNE O PLÂNGERE

Dacă aveți o nemulțumire cu privire la modul în care prelucrăm datele dumneavoastră, am prefera să ne contactați pe noi direct pentru a vă putea soluționa problema. Cu toate acestea, puteți contacta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal prin website-ul acesteia: www.dataprotection.ro

8. INFORMAȚII DE CONTACT

Vă rugăm să adresați întrebările dumneavoastră privind subiectul protecției datelor cu caracter personal și orice cerere pentru exercitarea drepturilor dumneavoastră la următoarele informații de contact:

Email: gdpr@masrei.com

Adresa: Bd. Barbu Văcărescu, Nr. 201, Globalworth Tower, etaj 11, Sector 2, București.

Vom cerceta și vom încerca să soluționăm orice astfel de sesizare, întrebare sau cerere cu privire la drepturile dumneavoastră.

Pentru cereri legate de Page Insights, vă rugăm să vă adresați direct Facebook utilizând punctul lor de contact pus la dispoziție.

Ne rezervăm dreptul de a modifica, atunci când considerăm oportun, practicile de protecție a datelor cu caracter personal și de a actualiza și modifica prezenta Notă de informare în orice moment. Din acest motiv, vă încurajăm să verificați periodic Nota de informare. Această Notă de informare este actualizată la data indicată în partea superioară a documentului.